Sala de aşteptare

M-am întrebat de nenumărate ori de ce toţi preoţii, cu mici excepţii, sunt bogaţi. Un doctor abia îşi permite să plătească facturile –şi nu vorbesc de medicii de renume care au obţinut bani din şpagă, şi nu din salariul propriu–. Iar acest om salvează vieţi, ajută oamenii. Un preot ce face mai exact... înafară să mintă, evident? Deşi, nu ar trebui să-i judec. Până la urmă e o meserie la fel ca toate celelalte. Minciuna îşi are rădacinile undeva în trecut, deci nu e vina lor că mint cu neruşinare acum. E posibil chiar să şi creadă ceea ce fac şi ceea ce spun. Sunt tot oameni, doar că sunt mai înstăriţi ca alţii. Sunt oameni speciali, Dumnezeu îi ajută.

Ceea ce e deranjant şi îi face pe unii ca mine să fie revoltaţi, e faptul că nu au limită. Aceşti oameni sunt lacomi, egoişti şi iubitori de bani. Să fiu mai precis, nici după ce ţi-ai îngropat una dintre cele mai importante persoane din viaţa ta, ei nu se opresc din a cere bani.

Ok, să spunem că pentru înmormântare e normal să-l plăteşti. Ţi-a prestat un serviciu, mai exact ţi-a cântat şi ţi-a spus poezii menite să te liniştească, chiar dacă în acele momente singurul lucru pe care ţi-l doreşti cu adevărat e să tacă dracului din gură. Dar la naiba, trebuie să-l auzi şi la 20 de zile după moarte şi din nou la 40. Pentru ce? Ca să spună aceleaşi lucruri? Pentru ca Dumnezeu să-l ierte pe defunct de fiecare dată când a păcătuit „cu gândul, cu cuvântul sau cu lucrul”? În regulă, I got it.

Problema e că e o prostie... sau mă rog, ceva ce nu pot înţelege. Cât trebuie să ne mai rugăm pentru iertarea păcatelor? Alegerea nu s-a făcut la moarte? Nu e iad sau rai? Nu, de fapt există şi o sală de aşteptare. Pe dreapta (calea cea dreaptă) e raiul, pe stânga (calea cea greşită) e iadul, în faţă e sala de judecată, iar în spate e o uşă pe care intră oameni în fiecare secundă. Acolo ajung toate sufletele celor morţi, mai întâi. Acolo vor sta timp de 40 de zile până vor fi judecaţi. Sau... am abuzat de imaginaţia mea?

M-am depărtat de ideea acestui articol, şi anume preoţii şi acţiunile lor idioate. Aceşti oameni câştigă bani mereu. Câştigă bani provocând durere rudelor deja suferinde. Ce fac de fapt aceste slujbe la mormânt? 1. Aduc bani în buzunarul preotului şi 2. Reamintesc familiei că ei suferă şi trezesc din nou şi din nou acel gol din „suflet”. Nu putem pur şi simplu să ne vindecăm. Apar viruşi care ne atacă mereu. Iar unul dintre aceşti viruşi e clar biserica... nu religia. Religia chiar ne-ar putea ajuta... asta dacă cei care ar reprezenta-o nu ar fi oameni.

:) sau :( ?

Ma uitam la tv la un reportaj despre Lumina din Ierusalim si despre "minunea" ce are loc in fiecare an, acolo. Povestea o stiam foarte bine, asa ca m-a interesat mai mult starea de spirit a lumii. La un moment dat reporterul ne informeaza ca dupa ce oamenii au luat Lumina lui Hristos se putea citi pe chipul lor bucuria si fericirea datorata invierii Domnului. Trecand peste, vroiam sa va spun ca in seara aceasta am fost la biserica, nu din evlavie, ci fiindca an de an am fost si mi se pare interesant. Nu am vazut nicio fata vesela, niciun chip plin de bucurie. Cu exceptia tinerilor care abia venisera din club si a catorva de-al de mine, nu vedeai pe nimeni bucuros. Peste tot oameni palizi tremurand de frig, cu privirea fixata pe flacara lumanarii si cu mana pregatita sa repete gestul crucii la fiecare ordin.
Sunt foarte sigur ca poate mai mult de jumatate din multime mergeau ori la o petrecere, ori acasa sa bea un paharel de vin in cinstea lui Iisus, dupa ce intra preotul in biserica. Au postit, si-au facut datoria, Pastele a trecut, acum e momentul sa fie rasplatiti. Nu e firesc.
An de an e la fel: manipulare in masa. Cu toate acestea, e destul de interesant sa urmaresti reactia indivizilor din jurul tau si sa te intrebi "Sunt mai fericiti?"... sa continui "Dupa fata as spune ca le e foame... si somn." "Si uite, deja s-au plictisit!". Eh, religia e ca o masca. O porti sa nu te recunoasca nimeni, insa deabia astepti sa ajungi acasa sa o dai jos.

Moartea

Facusem mai demult un sondaj pe tema "frica de moarte", insa rezultatul nu m-a multumit, intrucat 14 la 13 nu ma ajuta sa-mi dau seama de gandirea majoritatii. Totusi, sunt convins ca multi dintre cei 14 votanti, carora nu le este frica de moarte, nu s-au gandit serios la intrebare.

Moartea, din punct de vedere biologic, reprezinta oprirea tuturor functiilor vitale. Dpdv teologic, moartea reprezinta "viata de dupa", trecerea in lumea imateriala a lui Dumnezeu, momentul in care sufletul isi paraseste trupul sau, intr-un mod realist de a spune, secunda in care ti se alege eternitatea in functie de viata pe care ai dus-o. Pe de alta parte, moartea e pur si simplu sfarsitul a ceva ce noi numim viata. Din moment ce acceptam un inceput, trebuie sa acceptam si un sfarsit. Prin urmare, moartea este momentul in care incetam sa mai existam ca fiinte, momentul in care totul devine nimic.

De-a lungul timpului s-au creat tot felul de povesti despre viata de dincolo de moarte, insa toate acestea au aparut din frica, din dorinta unei continuitati. Fiindca daca ne gandim, omului ii este mult mai usor sa traiasca cu gandul ca dincolo il asteapta ceva mai bun, decat sa stie ca la un moment dat se va termina totul si ca nu exista un to be continued. Si sunt perfect de acord: traim cu speranta si murim fara sa avem cum sa regretam, in loc sa traim fara speranta si sa ajungem la acelasi final. Cu toate acestea, exista si indivizi care se pot obisnui cu ideea unui final, literalmente, precum sunt eu. E destul sa ne intrebam "Asa si? Ce conteaza?" si ne dam seama cat de simplu poate fi un lucru aparent complicat. Nu are importanta daca exista sau nu o continuitate, nu are importanta daca exista sau nu Dumnezeu, ceea ce e important e sa ne simtim bine in felul nostru. Daca vrei o casa de 20 mil € pe Coasta de Azur, atunci munceste pentru ea! Daca vrei sa te cunoasca tot www-ul, atunci fa videochat! Daca vrei sa fii fericit, atunci fa ce-ti place!... Ideea e sa ai un scop, fie ca e vorba de bani, celebritate, echilibru sufletesc, fericire s.a.m.d.

Vorbind despre frica de moarte se poate spune ca e ceva normal. Pana la urma, toate fricile se rezuma la una singura, frica de moarte. Dar cum spuneam, e ceva firesc. Asta pentru ca moartea este un fenomen necunoscut pentru noi, fiind o calatorie cu bilet "aller", fara "retour".

Cand eram mai mic, dar nu foarte, ma gandeam ca ar fi interesant sa mor si apoi sa ma intorc sa povestesc oamenilor. Mai apoi cineva m-a intrebat "Si daca nu o sa-ti placa ce gasesti dincolo si toata viata o sa traiesti cu gandul ca te vei intoarce la un moment dat?". Atunci am realizat cu adevarat ca moartea nu trebuie sa fie neaparat ceva agreabil, cum spune religia, ca ea poate fi ceva ingrozitor... sau cum spuneam mai sus, sa nu fie nimic. Si atunci, putem spune cu adevarat daca ne este sau nu frica de moarte atata timp cat nu stim ce este?

Se7en

Din nefericire, saptamana aceasta am lipsit de la religie, intrucat am fost invoit pentru olimpiada. Spun "din nefericire" fiindca regret ca nu am luat parte la o lectie atat de importanta, si anume "pacatul". In acest articol mi-am propus sa vorbesc despre "cele 7 pacate capitale biblice". Le voi prezenta in ordine descrescatoare, in functie de cat de mult fac ele parte din viata mea.

Cred ca iubirea de arginti este un pacat constant in cazul meu. Poate nu as vrea sa fiu cel mai bogat om de pe planeta, insa un miliardar anonim ar fi perfect. Sunt materialist si cred ca toti suntem, doar ca unii sunt constienti de acest lucru, pe cand ceilalti nu sunt. Dar bineinteles, orice regula are exceptia ei. Aceste miliarde nu le-as vrea la 90 de ani, dupa ani si ani de truda, intrucat as vrea sa nu fac nimic pentru ei. Oops... uite si al doilea pacat capital: trandavia! As vrea sa nu fiu lenes. Nu pentru ca e un pacat, ci pentru ca e un defect imens care nu ma ajuta in indeplinirea planurilor de viitor. Un lucru nu inteleg si poate din aceasta cauza sunt lenes: de ce o viata intreaga lumea munceste ca sa aiba o casa, sa ajunga la pensie si apoi sa moara? Bine, sunt si ceilalti care traiesc doar ca sa capete viata eterna in rai, alaturi de Domnul, insa nu vorbesc despre ei.

Dupa cele doua se situeaza lipsa mea de modestie, pacat bine cunoscuta de cei din jurul meu... deci trufia. Atata timp cat sunt constient ca exista persoane limitate dpdv al inteligentei, voi fi mandru de mine. De aceea ii invidiez pe cei mai originali si mai inteligenti decat mie, si din pacate acestia sunt multi. Prin urmare, invidia este pacatul de pe locul 4.

Daca cineva ar putea face un tur al gandurilor mele, probabil s-ar ingrozi. Mai exact, o fata s-ar ingrozi. Mintea mi-e plina de desfranare, pacatuiesc in fiecare zi. Dar sa fim seriosi! Cine nu pacatuieste in felul asta? Ma indoiesc profund ca un teolog nu se gandeste la sex. E adevarat ca poate incearca sa-si alunge gandurile facand o cruce mare, insa pacatul e pacat. Eh, un teolog se spovedeste, se caieste. Pe el il iarta Dumnezeu.

Ultimul loc din lista celor 7 il ocupa mânia si lacomia pantecului. Nu sunt chiar genul care tipa si urla. Prefer sa stau calm, intrucat acest lucru il duce pe interlocutorul meu pe culmile disperarii. E psihologie. Totusi, cand doua persoane calme se cearta, nu iese nimic bun... se ajunge la crima. :)) Cat despre lacomie, chiar nu am ce sa spun. Nu mananc mult, insa imi place sa mananc diversificat si lucruri cat mai bune.

Cam acestea sunt: trufia, invidia, lacomia pantecului, desfranarea, mânia, iubirea de arginti si trandavia. Insa vreau sa va spun ca am si o virtute, si anume dreptatea. Nu sunt legist, insa nu suport nedreptatea. Atata timp cat eu sunt drept, si ceilalti ar trebui sa fie... ca nu e asa, e alta poveste.

In sfarsit, eu am tras deja concluzia ca sunt un MARE pacatos. Ce e foarte rau insa, e ca nu vreau sa nu mai fiu pacatos. O viata fara pacat e una extrem de plictisitoare.

Apropo, filmul Se7en cu Brad Pitt si Morgan Freeman are 8.6 pe IMDb, la un total de aproape 260.000 de votanti.

Ne asculta? Nu, de ce ar face-o?

Unii au obiceiul de a se ruga la Dumnezeu, poate zi de zi, sau poate doar atunci cand au examene, etc. Ei zic ca se simt mai bine, ca dupa ce spun rugaciuni sunt intr-un echilibru sufletesc. Eu cred ca se inseala. Au doar senzatia asta, e la fel ca efectul placebo: suferi de cancer, ti se spune ca s-a gasit remediul si ti se da un cub de zahar, tu crezand ca asta e salvarea ta; culmea, inca de la primul cub te simti mult mai bine(daca nu ma credeti, sunt studii). Nu asta e ideea, caci ar trebui sa vorbim si despre autosugestie, gandirea optimista si altele si am altceva de spus.
Sunt 3 ragaminti principale catre Dumnezeu pe care le voi comenta. Fireste, nu voi scapa de ironie, fiindca nu ar mai avea niciun farmec.
"Da-mi Doamne sanatate!"
Ai putea sa incerci sa renunti la ceafa de porc, la tutun si la alcool, la kilogramele de dulciuri pe care le mananci, si vei putea omite aceasta rugaminte. Eu nu pot trai fara dulciuri, insa nu ma rog la El ca sa-mi dea sanantate, atata timp cat sunt inconstient... sau ma rog, constient, dar indiferent. Vrei sanatate si viata lunga? Fa-te vegetarian!
Nu ti-ar strica si putin sport.
"Da-mi Doamne minte!"
Serios? Chiar vrei minte? De ce nu incepi prin a-ti dezvolta ceea ce ai in cap, si anume creierul? Incearca sa mai gandesti din cand in cand! Mai citeste si tu o carte, mai uita-te la un documentar... ai putea chiar face o vizita pe wikipedia. Aaa... tu vrei minte stand si jucand CS sau Fifa? Atunci roaga-te la Dumnezeu, ca el te va ajuta!
"Da-mi Doamne forta sa trec peste probleme!"
Eu unul iti recomand un psiholog. Chiar daca nu toti sunt buni, te vor ajuta cu siguranta sa depasesti anumite momente. Bineinteles, asta te cam costa bani, iar o rugaciune in fiecare seara nu te costa nimic... si cine stie, poate El te va ajuta. Daca nu a facut-o pana acum, dupa ce ai incercat sa te sinucizi de 10 ori si ai devenit un emo in adevaratul sens al cuvantului, tu mai asteapta.

Eh... toti se cred credinciosi. Cu toate astea exista copii flamanzi, oameni care mor de diverse boli in fiecare secunda, idioti care abia stiu cat face 2+2 sau care se uita la o carte ca la un lucru interzis, si de asemenea, lumea e plina de depravati.
Auzi? Suntem egali in fata lui. Cu ce a gresit copilul care s-a nascut si a murit inainte sa fie botezat si care nu va atinge nicioadata raiul? De ce unii sufera toata viata, si altii nu? Asta e egalitate? Nu.
Avea dreptate Eminescu cand spunea "Egalitatea nu exista decat in matematica."

Daca as fi Dumnezeu...

Va dati seama ca numai gandidu-ma la asa ceva, atrag mania Lui. Dar ma intreb, oare El nu si-a pus niciodata intrebarea cum e sa fii Dumnezeul imaginat de toti, atotputernic si atotstiutor? Mda... sunt un pacatos, la fel ca alte 6,7 miliarde (sau mai mult) de oameni de pe Terra.
Mai inainte mi-a trecut prin cap intrebarea "Ce as face daca as fi Dumnezeu?". In calitate de zeu suprem as fi total nemultumit. Este clar ca nu as fi cel mai puternic (sau in fine, atotputernic), caci nu as avea termen de comparatie, eu fiind totul. Ceea ce vreau sa spun este ca din lipsa de ceva mai slab decat mine si pentru a demonstra ca sunt cel mai puternic, as inventa o lume. Bineinteles, nu doar dorinta mea de putere ar sta la baza lumii ci si plictiseala mea nemarginita, fiindca va dati seama ce plictisitor ar fi sa nu faci nimic o eternitate.
Dupa cum spuneam, as crea o lume. Aceasta lume s-ar ghida dupa legi fizice si chimice fixe, astfel le dau subiecte de cercetare creaturilor stupide. Mi-as crea deasemenea un oponent, pe care l-as numi Flower Power sau Pink Butterfly si pe care l-as face mai slab ca mine, tot de distractie. Acest oponent va incerca mereu sa-mi pateze creatia mea perfecta. Oamenii pe care i-as crea (caci asa se numesc, oameni), m-ar slugari ca pe tatal lor care este in ceruri. Ei ar fi foarte slabi, naivi, infami in fata mea. Ar fi foarte amuzant! :))
Dupa ce m-as asigura ca sunt cel mai puternic, as apasa PLAY, iar lumea mea ar porni.
NU NU... cred ca am gresit scenariul. Daca as fi Dumnezeu, cu siguranta m-as sinucide.

Nu cred ca as putea sa exprim cat de stupid si lipsit de logica mi se pare gestul Lui. Nimic nu exista pe lume fara un anumit motiv, in cazul societatii noastre fara un anume interes. De ce Dumnezeu a fost atat de usuratic, facand greseala de a ne crea?  Mai exact, pentru ce am fost creati? Ma intereseaza scopul Lui.

Omniscienta

Iar am sa ma leg de religie... fiindca acum m-am gandit la ceva. E stupid, dar mi se pare logic.
Stim foarte bine ca Dumnezeu este omniscient (atotstiutor)... deci STIA din TOTDEAUNA ca va crea o specie numita om, care va fi plina de slabiciuni si care va cadea usor in pacat. De ce? Dupa ce TU ma creezi pe mine, ma faci slab si pacatos, ma arunci in iad daca gresesc?
Deasemenea, prin omniscienta Lui, putem spune ca El deja stie daca eu voi ajunge in rai sau in iad si tot El stie daca Gigi nascut in 3141 va avea aceeasi soarta ca a mea sau va fi diferit. De fapt, stia dintotdeauna unde voi ajunge eu. El stie si ce se va intampla peste o infinitate de ani, fiindca e omniscient. Atunci, judecata de apoi ce rost mai are? Doar ca sa para o masura democratica?

Si putem sa o tinem tot asa... Dumnezeu stia si va sti, de la -infinit pana la +infinit, ca va exista un blog care la ora 23:26 de minute va publica un articol... bla bla... si ca autorul va ajunge in iad fiind eretic.

OK... mi-e somn si incep sa aberez. Insa daca ati inteles ce vreau sa zic veti realiza ca am dreptate... asta pana nu vine cineva si-mi spune ca Dumnezeu NU stie toate astea. Bineinteles... atunci acea persoana va recunoaste "Dumnezeu nu este omniscient!".

Dumnezeu a fost neutru

Nu ma pot abtine... vreau sa va spun de ce am fost numit astazi, eretic...

Cititi cu atentie si incercati sa analizati ce am zis, altfel nu veti intelege... succes!

Cu mult timp in urma, atunci cand Pamantul nu exista, un inger din imparatia lui Dumnezeu a fost cuprins de mandrie si astfel a fost izgonit din rai. Acest inger purta numele de Lucifer. Izgonirea lui a dus la aparitia raului, a iadului, a pacatului.

Sa presupunem prin reducere la absurd ca aceasta poveste este adevarata. Astfel, Lucifer a fost cel care a inventat raul... insa noi stim ca Dumnezeu este bun inca din totdeauna, deci si dinainte de a aparea raul.

Contradictie... raul si binele nu ar putea aparea in momente diferite, fiindca daca nu cunosti ambele notiuni simultan, nu iti poti da seama care e rau si care e bine. Mai pe scurt, nu are cum sa fi existat bine, in lipsa raului.

Concluzia? Dumnezeu a fost neutru o perioada... apoi din cauza lui Lucifer, a devenit bun. Altfel spus, Dumnezeu nu a fost mereu bun, fiindca a avut o perioada (infinita) in care s-a aflat la granita dintre bine si rau... mai apoi a devenit bun (de la momentul x pana in prezent si probabil pana la infinit).

Am facut si o schema...

NU cred intru Unul Dumnezeu

Pur si simplu simt "nimic", la fel cum un credincios "il simte" pe El.

Intrebare pusa (tot de mine) pe un forum, la care nu am primit raspunsuri inca, asa ca sunt curios sa va aud punctul de vedere aici:

Sa presupunem, prin absurd, ca te nasti in desert si cresti in desert pana mori. Ajungi la o varsta la care poti gandi logic. Tu NU ai notiunea de religie si nici de zeitate suprema. Mai ai cum sa te mantuiesti? Mai ai cum sa-l simti pe Dumnezeu, daca tu nici nu stii ca exista?

Suntem nascuti si crescuti intr-un mediu in care Dumnezeu si credinta ne ghideaza viata. Inca de mici ni s-a spus "Uite, ala e Doamne Doamne, trebuie sa te inchini si sa-i multumesti lui!" si tot de mici ni s-a spus ca trebuie sa mergem la biserica si tot tacamul. Traim (unii dintre noi) intr-o tara in care ora de religie afecteaza media generala. Suntem obligati sa ascultam prostii ora de ora -prostii pentru care primesti note-. OK... nu asta e ideea...

Daca nu ni s-ar zice ca Dumnezeu face si drege, nu am avea cum sa-l simtim, fiindca nu am sti nimic despre el. Pur si simplu, El nu ar mai fi existat daca nimeni nu ne-ar fi spus ca exista. Mai pe scurt: crezi, fiindca ti s-a impus sa crezi.

_______________________________________________

O alta chesti foarte interesanta am gasit pe net. Cred ca unii o stiti. Se refera la imposibilitatea omnipotentei lui Dumnezeu:

Să presupunem, prin absurd, că ar exista un Dumnezeu atotputernic. Cum ar trebui atunci să răspundem la întrebarea „Poate face Dumnezeu o piatră atât de grea încât nici el să n-o poată ridica?”? Să presupunem întâi că Dumnezeu nu poate face o asemenea piatră, deoarece, orice piatră ar face, el tot ar putea-o ridica. Să presupunem acum că Dumnezeu poate face totuşi o asemenea piatră. Atunci, prin construcţie, această piatră nu poate fi ridicată de Dumnezeu. Orice variantă alegem, rezultă că Dumnezeu tot nu poate face ceva, deci nu este atotputernic.

Evident, absurditatea omnipotenţei poate fi demonstrată şi folosindu-se alte proprietăţi ale unui Dumnezeu atotputernic. De exemplu, poate face Dumnezeu o lumină atât de puternică încât să-l orbească pe El însuşi? Sau, poate realiza Dumnezeu un aparat care să distrugă puterea oricui din Univers?

Satanism, strategie de "marketing"

Dupa o discutie aprinsa la ora de religie, la finalul careia nu am tras nici o concluzie, m-am hotarat sa ma informez despre satanism si despre felul in care adeptii se comporta (si motivul). Rezultatul? Satanismul e, spre deosebire de crestinism(care are si el "bubele" sale), e o strategie de "marketing" prost realizata, in care niste oameni (sa le zicem teribilisti), incearca sa ademene alti oameni prin tot felul de idei ateice. Mai pe scurt, satanismul incearca sa adune adepti din randul ateilor, doar fiindca ideile propuse au ceva mai multa logica decat a religiilor. Pe langa idiotenii care spun sa negi existenta lui Dumnezeu si sa il sponsorizezi pe Satan, am aflat ca satanismul e ceva destul de nou (ca aparitie). Cum ziceam, satanistii cred in Satan, dar neaga existenta lui Dumnezeu... ceea ce e absurd, fiindca cei doi sunt in stransa legatura (nici unul nu poate exista, atata timp cat celalat nu exista). Totusi ei mai zic ca Satan nu este o prioritate, ci fiecare individ in parte, adica sa ne gandim doar la noi, iar Satan sa fie doar un ghid in viata noastra.

Satanismul este o inventie a secolului 21, mai precis inventia lui Anton Szandor LaVey. Se pare ca tot el a scris o carte numita biblia satanica, o carte care vrea sa fie opusul bibliei crestine (oare cum arata inceputul lumii satanice?). Pe la jumatatea secolului trecut, tot LaVey a cladit si prima biserica satanica in care a jucat rol de "papa" pana la moartea sa (1997). Aceasta secta (dupa parerea lor, religie) se imparte in 4 categorii:

-Satanismul modern (promoveaza un fel de ateism);
-Satanismul LaVeyan (promoveaza egoismul);
-Satanismul traditional (promoveaza zeitatea Satan ca pe un prieten sau aliat);
-Satanismul rebel (promoveaza demonizarea, jertfa pentru Satan, magia neagra, etc. - ei sunt cei care "pateaza" imaginea satanismului).

Precum spuneam la inceput, totul e o strategie de "marketing". Creem niste idei pentru a fraieri lumea, la fel cum face si Biserica noastra. Insa prefer ideile crestine si lipsite de logica, decat niste fake-uri, menite sa atraga atentia.

Pentru articol m-am informat de pe Wikipedia si BisericaSatanista.org. Stiu ca sunt nebun :))!!

Bine vs. Rau

Suntem constienti ca fara bine, raul nu ar exista si vice versa. Nu am putea spune "da, e ok", daca o alta alternativa nu ar exista, iar asta o constientizam cu totii. Inca de la inceputul inceputului, oamenii au stiut sa se bucure de ceva si sa le fie frica de ceva. Fiecare zeitate suprema avea un dusman care de cele mai multe ori reprezenta moartea si focul. De la Ra si Seth, de la Zeus si Hades, ajungem in prezent la Dumnezeu si Satan. Doua forme opuse, dar cu stranse lagaturi, fiecare reprezentand existenta.Orice carte, orice film, orice poveste, are personaje pozitive si personaje negative. In urma bataliei finale, binele castiga mereu, astfel mai exista o farama de speranta. Desi Dumnezeu poate, el nu vrea sa-l distruga pe Satan, vrand defapt sa ne testeze credinta, ca mai apoi sa murim si sa ajungem in iad... Daca nu postesti e vina lui Satan, daca nu te rogi e vina lui Satan, daca nu crezi in El e vina lui Satan, defapt totul se intampla din vina lui Satan. Pun intrebarea "Daca nu ar mai exista Satan, credinta ar fi mai puternica?"... eh bine, eu nu cred asta. Prezenta unei lumi utopice si lipsa unui personaj negativ ar face povestea monotona.
Am incercat un exercitiu de imaginatie, dar fara rezultat. NU ai cum sa-ti imaginezi o lume fara rau, unde toata lumea zambeste. In primul rand nu ar avea de ce sa zambeasca, fiindca un zambet se datoreaza lipsei raului si prezentei bunatatii. Totul e un cerc, de oriunde ai porni, tot acolo ajungi.
Ideea acestui articol este urmatoarea: fie ca vrem, fie ca nu, raul si binele nu pot fi despartite, iar de acest lucru, religia nu face abstractie.

Seulement des mensonges

Pentru mine ora de religie a devenit o provocare. Cu fiecare ora care trece observ cat de ilogica e religia si faptul ca de multe ori greseste.
Pascal spunea ceva de genul:
______________________________________
Dacă crezi în Dumnezeu şi el există, te duci în Rai.
Dacă crezi în Dumnezeu, dar el nu există, nu pierzi nimic.
Dacă nu crezi în Dumnezeu, dar el există, te duci în Iad.
Dacă nu crezi în Dumnezeu şi chiar nu există, într-adevăr ai avut dreptate, dar eşti tot în situaţia celui care a crezut.
În concluzie: mai bine crezi şi rişti să câştigi totul decât să nu crezi şi să rişti să pierzi totul.
______________________________________
E cea mai mare prostie pe care o poate spune un credincios. E o dovada de lasitate si de falsitate. Traiesti o viata intrega cu frica de Dumnezeu si apoi mori. Te chinui sa crezi in ceva de care nu esti sigur ca exista. Nu ai ce pierde? Ba da... pierzi dreptul de a gandi liber, de a trai fiindca vrei tu.
Desi cunosc multe persoane care gandesc asa, continui sa cred ca e cea mai mare aberatie. Nu pot sa concep ca un adevarat credincios sa spuna asta si de aceea cred cu desavarsire ca biserica isi incalca propriile reguli.
Lumea spune ca pe Dumnezeu il simti. Pai si eu ce vina am ca nu-l simt? De ce ajung eu in iad doar fiindca imi pun intrebari si ca gandesc liber, asa cum m-a facut Dumnezeu?
Ideea este urmatoarea... ca incepand cu generatiile de dupa 2000, religia va disparea incetul cu incetul. Sunt fericit pentru cei care il simt pe Dumnezeu langa ei!

PS: nu sunt ateu... cred ca exista cineva sau ceva mult superior noua, dar nu Dumnezeu sau Buddha sau Iahve sau Tom Cruise:))...

Ateism

"Vrea Dumnezeu să oprească răul, dar nu poate? Atunci nu este atotputernic. Poate Dumnezeu să oprească răul, dar nu vrea? Atunci el însuşi este rău. Poate şi vrea Dumnezeu să oprească răul? Atunci de ce mai există rău în lume?" Epicur

Indiferent daca esti credincios sau nu, indiferent din ce religie faci parte, sigur ti-ai pus intrebarea: "Exista Dumnezeu?". Din moment ce iti pui aceasta intrebare, apar si altele, si altele, la care nu prea poti gasi explicatii:
De ce exista religie?... pentru ca altfel nu am avea de ce sa ne temem, ar fi anarhie
De ce exista mai multe religii, si care are dreptate?... daca e una singura care are dreptate, atunci celelalte mint
Daca exista paradis si infern, unde ajung ateii?... raman pe Pamant
De ce Dumnezeu este desemnat ca fiind barbat?... no comment

Sa presupunem crestinismul adevarat. Un crestin, pentru a se mantui trebuie sa mearga la biserica, sa se spovedeasca si sa ia Sf. Taina a Impartasaniei, astfel poate fi iertat de pacate si sa ajunga in rai. Atunci ce vina are cineva care o viata intreaga a crezut in Buddha, dat fiind ca asa a fost invatat de la nastere? Unde vor ajunge acei oameni?

Lista intrebarilor se poate lungi la infinit. Un lucru e cert, intrebarile care inca nu au un raspuns logic sunt puse in carca religiei, fiindca e mult mai usor sa spui "E o minune!", decat sa cauti un raspuns.

Eu cred in existenta extraterestilor, pentru ca e absolut imposibil ca in tot universul, noi sa fim singura specie evoluata. Si daca exista, atunci Dumnezeul nostru e si al lor... sau... ???

Cina cea de taina, Leonardo da Vinci