miercuri, 21 iulie 2010

Sala de aşteptare

M-am întrebat de nenumărate ori de ce toţi preoţii, cu mici excepţii, sunt bogaţi. Un doctor abia îşi permite să plătească facturile –şi nu vorbesc de medicii de renume care au obţinut bani din şpagă, şi nu din salariul propriu–. Iar acest om salvează vieţi, ajută oamenii. Un preot ce face mai exact... înafară să mintă, evident? Deşi, nu ar trebui să-i judec. Până la urmă e o meserie la fel ca toate celelalte. Minciuna îşi are rădacinile undeva în trecut, deci nu e vina lor că mint cu neruşinare acum. E posibil chiar să şi creadă ceea ce fac şi ceea ce spun. Sunt tot oameni, doar că sunt mai înstăriţi ca alţii. Sunt oameni speciali, Dumnezeu îi ajută.

Ceea ce e deranjant şi îi face pe unii ca mine să fie revoltaţi, e faptul că nu au limită. Aceşti oameni sunt lacomi, egoişti şi iubitori de bani. Să fiu mai precis, nici după ce ţi-ai îngropat una dintre cele mai importante persoane din viaţa ta, ei nu se opresc din a cere bani.

Ok, să spunem că pentru înmormântare e normal să-l plăteşti. Ţi-a prestat un serviciu, mai exact ţi-a cântat şi ţi-a spus poezii menite să te liniştească, chiar dacă în acele momente singurul lucru pe care ţi-l doreşti cu adevărat e să tacă dracului din gură. Dar la naiba, trebuie să-l auzi şi la 20 de zile după moarte şi din nou la 40. Pentru ce? Ca să spună aceleaşi lucruri? Pentru ca Dumnezeu să-l ierte pe defunct de fiecare dată când a păcătuit „cu gândul, cu cuvântul sau cu lucrul”? În regulă, I got it.

Problema e că e o prostie... sau mă rog, ceva ce nu pot înţelege. Cât trebuie să ne mai rugăm pentru iertarea păcatelor? Alegerea nu s-a făcut la moarte? Nu e iad sau rai? Nu, de fapt există şi o sală de aşteptare. Pe dreapta (calea cea dreaptă) e raiul, pe stânga (calea cea greşită) e iadul, în faţă e sala de judecată, iar în spate e o uşă pe care intră oameni în fiecare secundă. Acolo ajung toate sufletele celor morţi, mai întâi. Acolo vor sta timp de 40 de zile până vor fi judecaţi. Sau... am abuzat de imaginaţia mea?

M-am depărtat de ideea acestui articol, şi anume preoţii şi acţiunile lor idioate. Aceşti oameni câştigă bani mereu. Câştigă bani provocând durere rudelor deja suferinde. Ce fac de fapt aceste slujbe la mormânt? 1. Aduc bani în buzunarul preotului şi 2. Reamintesc familiei că ei suferă şi trezesc din nou şi din nou acel gol din „suflet”. Nu putem pur şi simplu să ne vindecăm. Apar viruşi care ne atacă mereu. Iar unul dintre aceşti viruşi e clar biserica... nu religia. Religia chiar ne-ar putea ajuta... asta dacă cei care ar reprezenta-o nu ar fi oameni.

Niciun comentariu: