„Libertatea nu constă în faptul că oamenii pot face tot ce doresc, ci în faptul că ei nu trebuie să facă ce nu doresc.” Jean-Jacques Rousseau
Nu trebuie să fim liberi, dar trebuie să tindem spre libertate. Din moment ce noi nu ne dăm seama că în fiecare clipă a vieții suntem fie sclavii bisericii, fie sclavii societății, înseamnă că libertatea ne-a fost înlăturată încă de la naştere, ori ne-a fost vândută sub forma unui produs contrafăcut, numit democrație.
Se spune că orice om are libertatea, din punct de vedere religios, de a alege între credință şi necredință şi că Dumnezeu este bun, tocmai pentru că ne oferă această posibilitate. În mod cert însă, oamenii fac această alegere din frică şi, de cele mai multe ori, fară să cântărească variantele, asociind cele două posibilități cu raiul, respectiv iadul. Din punctul meu de vedere, în acest caz nu putem vorbi despre libertate, fiindcă atâta timp cât există acea constrângere în alegere, omul NU este liber.
În religie nu există libertatea de a gândi. De fapt, dacă libertatea de a gândi există în aproape orice circumstanță, în cazul credincioşilor nu există deloc, fiindcă indiferent de ceea ce gândesc, Dumnezeu îi aude şi îi pedepseşte după caz. Astfel că, libertatea de gândire este strâmtorată cu cât credința este mai puternică. E ca un om care traieşte într-un stat totalitar şi trebuie să se supună principiilor lui, având dreptul la opinie, dar asumându-şi anumite riscuri.
Libertatea rămâne un ideal pentru fiecare individ rațional. Cât timp alegem viața, nu suntem liberi pe deplin, chiar dacă ne place să credem altceva.
