Să moară!

Totul a pornit de la o simplă discuție pe tema americanizării, în care am afirmat că un stat presupus a fi democratic, nu ar putea fi de acord cu pedeapsa cu moartea. A fost o afirmație pe care am regretat-o imediat după ce am făcut-o, fiindcă, puși în situația de a-şi da cu părerea, mai mult de jumătate dintre colegii mei au spus că pedeapsa cu moartea e o opțiune. Am fost sincer copleșit numeric şi am preferat să mă abțin decât să sar şi să urlu că sunt nişte criminali... însă m-am gândit că ar trebui totuși să-mi expun punctul de vedere, chiar dacă am mai făcut-o şi înainte. Am fost de-a dreptul îngrozit când am realizat că ei sunt practic generaţia mea, generaţia tânără, generaţia viitorului. Nici nu vreau să mă gândesc cum ar putea gândi fostul om al comunismului sau alţii care sunt prea ignoranţi să înţeleagă că între ei şi acel criminal, NU este nicio diferenţă.

Hitler este criminalul din spatele a peste 11 milioane de victime, chiar dacă el nu a ucis pe nimeni, el a fost cel care a dat ordinul. Între el şi cel care a apăsat butonul de gazare nu este nicio diferenţă –şi cel mai probabil, criminalul care a apăsat butonul a fost constrâns să o facă, pe când Hitler nu–. La fel şi în cazul unei căpetenii mafiote, sau a celor care spun "da" pedepsei capitale. Toţi aceştia sunt autorii morali ai unor crime. E situația în care, întrebați fiind "Vrei ca acest om să moară?", ei răspund da. E drept, nu ei trag maneta, dar şi-au dat acordul. (Că veni vorba de trasul manetei... câţi dintre cei care susţin pedeapsa cu moartea ar avea curajul să o facă? Probabil toţi, atât timp cât şansele să prindă o astfel de "ocazie" sunt aproape nule.

Majoritatea ar tinde să răspundă că nu e acelaşi lucru, că ei susţin pedeapsa cu moartea pentru binele populaţiei şi că ceea ce gândesc ei e bine. Dar în fapt, der Führer credea exact acelaşi lucru: că face dreptate. Nu ne jucăm de-a Dumnezeu, cu atât mai mult cu cât religia e înţeleasă după cum vrea fiecare şi după interesele fiecăruia. Şi chiar dacă acel Dumnezeu nu există, NIMENI nu-ţi dă dreptul să fii tu unul, doar fiindcă tu consideri că omul acela primeşte ce a dat sau ce merită. A luat dreptul la viaţă în mod premeditat şi conştient, dar nu ţi se pare că tu faci acelaşi lucru?

Un alt aspect pe care mulţi nu-l gândesc este nevinovăţia acelui om. Au existat cazuri în care s-a descoperit că inculpatul era de fapt nevinovat abia după ce prin corpul acestuia trecusera deja 10.000 de volţi (nu ştiu care e cifra reală). Sau alţii care se aflau la un pas de moarte au fost declaraţi nevinovaţi înainte de a muri dpdv fizic şi biologic. Însă psihic, acei oameni erau morţi încă de când judecătorul le-a pronunţat sentinţa. Şi nu te lua după filmele americane în care criminalul moare cu zâmbetul pe buze! În realitate lucrurile se petrec diferit.

Gândeşte-te la sistemul judiciar defectuos al României... Erorile sunt frecvente, nu e o noutate. Chiar merită să rişti moartea unui om când îi poţi lua libertatea pe viaţă? Moartea e doar o altă foarmă de eliberare. Adevărata pedeapsă e lipsa libertaţii.

Gândeşte-te cum te-ai simţi dacă fiul tău ar fi cel acuzat... sau oricine altcineva din familie... sau pur şi simplu persoana cea mai dragă ţie. Crezi că asta e imposibil? Nu e. Atunci ai mai trage maneta? Atunci ai mai spune "da, ar trebui ucis"?

Vreau să închei făcând o paralelă şi la religie. Mulţi dintre cei care sunt de acord sunt de asemenea şi credincioşi, sau mă rog... presupuşi credincioşi (mă refer la oameni în general, nu la colegii mei). Nu pot înţelege cum aceşti indivizi le pot gândi pe amândouă în acelaşi timp. El era singurul care putea lua viaţa cuiva, fiindcă El era cel care i-a dăruit-o, nu? Dar şi Dumnezeu fiind, e oarecum nepoliticos să iei un dar pe care l-ai făcut din dragoste.

Americanizare (temă la istorie)

Din punctul meu de vedere, americanizarea României, şi în general a mapamondului, nu reprezintă neapărat un fenomen benefic, dar nici unul devastator.

Supremaţia unui singur popor, fie el şi "cel mai democratic", nu este decât o altă formă de degradare a unei culturi, cu atât mai mult cu cât acel popor nu are, practic, o cultură. America de Nord a început să fie colonizată de europeni abia la finele secolului 16, începutul secolului 17. Istoria ei se rezumă, astfel, la 4 secole, iar cultura este aproape inexistentă, aceasta fiind, de fapt, un amestec de multe alte culturi, înţelese greşit şi tratate ca atare.

Din lipsă de valori, America a fost nevoită să-şi creeze unele sau pur şi simplu să împrumute şi să le dezvolte, promovându-le sub un înţeles nou, american. Poate ăsta este motivul pentru care vampirii, deşi născuţi pe teritoriu românesc, sunt mai mereu subiectul unor bestsellere americane. Sau pentru care cele trei mari categorii de ştiinţă ale premiului Nobel sunt deţinute de americani, ca număr de câştigători, deşi mai mult de două treimi dintre aceştia sunt fie de origine europeană, fie asiatică.

Pseudovalorile americane s-au transformat în adevărate valori pentru simplul fapt că provin dintr-un stat care a promovat, încă de când a luat naştere, democraţia. Este, poate, cel mai des întâlnit argument pro americanizare. Din nou, mentalitate superficială. Oare e chiar atât de democratic un stat care acceptă pedeapsa cu moartea?

Imaginea vieţii americanului este conturată de libertate de exprimare, egalitate rasială şi iubire faţă de predecesori şi de multe ori aceasta vrea să întruchipeze perfecţiunea. Casă mare, maşină mare, carieră şi familie numeroasă... sintagmă simplă: "American Dream". Acest model de viaţă sponsorizat în toate filmele comerciale marca Hollywood, a dus, din punctul meu de vedere, la o percepţie total greşită asupra vieţii. Au transformat ceea ce era complex şi greu de înţeles, într-un lucru banal, lipsit de orice curiozitate.

Tot americanizarea este cea care stă la baza promovării muzicii şi a filmelor pentru marea masă. Pe de o parte multe genuri muzicale au luat naştere în America, putându-se vorbi, astfel, de o diversitate muzicală. Pe de altă parte, aceste genuri au fost popuarizate exagerat, ceea ce a dus la o scădere a calităţii ei. Iar filmele sunt deja omniprezente pe toate posturile de televiziune. Nu ar fi o preoblemă, însă aceste filme apar pentru un simplu motiv: banii. Partea artistică este uitată, iar morala urmăreşte un tipar epuizat de un final fericit. Filmul american e o simplă modalitate de promovare a unor idei superficiale, uşor de priceput şi greu realizabile.

O altă consecinţă a americanizării a fost limba engleză, care a devenit principala limbă de comunicare. Acest aspect este, după părerea mea, unul pozitiv, întrucât a facilitat dezvoltarea de relaţii interumane la nivel global, a uşurat realizarea înţelegerilor de tip diplomatic între state şi a dus la o creştere a interesului pentru cultura engleză, cultură total diferită de cea americană. Dar şi această consecinţă are doua tăişuri. Limba engleză are un impact pozitiv atât timp cât ea rămâne limbă secundară, şi nu devine principalul mod de exprimare.

Pentra a concluziona, pot spune că americanizarea are părţi destructive, dar şi părţi constructive. Distruge culturi şi tradiţii şi promovează pseudovalori, dar construieşte legături interrasiale şi creează unitate prin uşurinţa cu care este asimilată.