A trecut o perioadă bună de timp în care nu m-am mai ocupat de FR n, însă astăzi reiau ceea ce începusem, întrucât mi-am amintit de frumuseţea muzicii franceze.
Pe 11 martie am publicat FR 19: Stromae – Alors on danse. La vreo lună după asta, când deja mă plictisisem de melodie, am auzit-o din întâmplare la radio... radio românesc. Apoi am rămas și mai surprins să văd videoclipul la tv. Și tot așa până când mi-am dat seama că a devenit hit, nu doar în Franţa și România, ci în toată Europa. E drept, e o melodie foarte tare.
În sfârșit , FR 25 am dedicat-o celei mai noi melodii Stromae, și anume Te quiero. E, de asemenea, o melodie care arată multă frustrare din partea interpretului, însă ritmul este foarte bun.
joi, 24 iunie 2010
duminică, 20 iunie 2010
Viață de câcat
Nu am ştiut niciodată cum e să suferi cu adevărat. Nu am ştiu niciodată că acel gol, despre care ei spun că se află în suflet, e real. Am trăit cu senzația că mereu va fi soare şi că norii care vor acoperi cerul ocazional, vor fi aproape albi. Nu mi-am imaginat nici măcar o clipă că e nevoie de o secundă pentru ca fericirea să se oprească... şi nu doar ea. Într-o secundă toate planurile şi toate visurile se pot spulbera, şi devii conştient de acest lucru abia atunci când se întâmplă.
Într-un moment ca acesta nu ai ce face. Trebuie să fii realist şi să-ți dai seama că singurul lucru care ți-ar fi de folos e să treci mai departe şi să spui „O sa fie bine!”. Totuşi, te gândeşti cu tristețe că e posibil să fie o altă minciună spusă la suferință.
Te întrebi dacă reacționezi normal, dacă suferi destul. Însă imediat realizezi că deşi nu eşti într-o continuă vărsare de lacrimi, durerea te-a cuprins cu adevărat... Şi speri că totul e un vis. Da. Înainte ți se părea o idioțenie să speri că visezi, fiindcă totul era aproape perfect, dar acum... acum vrei doar să dormi şi să te trezeşti relaxat, ca de obicei. Dar când într-un final se întâmplă şi asta, suferi şi mai tare, fiindcă abia atunci realizazi cât de reală a fost ziua ce a trecut.
În timp ce eşti conştient de neputința ta, te gândeşti că ai face orice ca să schimbi moartea. Începi să regreți că nu te-ai bucurat cât trebuia şi că nu ai profitat de unele momente neimportante, dar care acum par vitale. Vrei să plângi ca să te linişteşti, însă nu poți. Tot ce reuşeşti să faci e să-ți opreşti glandele lacrimale chiar atunci când o satisfacție sadică îți spune că în sfârşit plângi.
Deşi suferi şi simți că ceva în interiroul tău s-a desprins pentru totdeauna, eşti optimist. Chiar crezi că, în timp, rana se va vindeca, iar viața îşi va relua cursul ei normal.
Cum să crezi că ceva sus are grijă de tine, când tatăl tău moare în câteva secunde, poate fară să realizeze, într-o perioadă în care era fericit şi nerămbdător să te revadă după aproape un an? Trebuie să fii prea prost să te amăgeşti cu prezența unui bodyguard omnipotent. Nimeni nu are grijă de tine şi de viața ta. Eşti o chestie minusculă, lipsită de importanță, care în orice clipă poate deveni nimic. Tu, eu, el... putem muri în orice clipă. Cine îți dă certitudinea că vei apucă să termini de citit articolul acesta? Evident, nimeni. Gândacule!
Într-un moment ca acesta nu ai ce face. Trebuie să fii realist şi să-ți dai seama că singurul lucru care ți-ar fi de folos e să treci mai departe şi să spui „O sa fie bine!”. Totuşi, te gândeşti cu tristețe că e posibil să fie o altă minciună spusă la suferință.
Te întrebi dacă reacționezi normal, dacă suferi destul. Însă imediat realizezi că deşi nu eşti într-o continuă vărsare de lacrimi, durerea te-a cuprins cu adevărat... Şi speri că totul e un vis. Da. Înainte ți se părea o idioțenie să speri că visezi, fiindcă totul era aproape perfect, dar acum... acum vrei doar să dormi şi să te trezeşti relaxat, ca de obicei. Dar când într-un final se întâmplă şi asta, suferi şi mai tare, fiindcă abia atunci realizazi cât de reală a fost ziua ce a trecut.
În timp ce eşti conştient de neputința ta, te gândeşti că ai face orice ca să schimbi moartea. Începi să regreți că nu te-ai bucurat cât trebuia şi că nu ai profitat de unele momente neimportante, dar care acum par vitale. Vrei să plângi ca să te linişteşti, însă nu poți. Tot ce reuşeşti să faci e să-ți opreşti glandele lacrimale chiar atunci când o satisfacție sadică îți spune că în sfârşit plângi.
Deşi suferi şi simți că ceva în interiroul tău s-a desprins pentru totdeauna, eşti optimist. Chiar crezi că, în timp, rana se va vindeca, iar viața îşi va relua cursul ei normal.
Cum să crezi că ceva sus are grijă de tine, când tatăl tău moare în câteva secunde, poate fară să realizeze, într-o perioadă în care era fericit şi nerămbdător să te revadă după aproape un an? Trebuie să fii prea prost să te amăgeşti cu prezența unui bodyguard omnipotent. Nimeni nu are grijă de tine şi de viața ta. Eşti o chestie minusculă, lipsită de importanță, care în orice clipă poate deveni nimic. Tu, eu, el... putem muri în orice clipă. Cine îți dă certitudinea că vei apucă să termini de citit articolul acesta? Evident, nimeni. Gândacule!
vineri, 18 iunie 2010
Rihanna - Te amo
Una dintre cele mai bune melodii ale Rihannei are şi videoclip acum. De la Disturbia încoace este, poate, cel mai reuşit. Îşi păstrează în continuare stilul de fată rea, dar asta se datorează şi coafurei sale excentrice.
Dacă Lady GaGa a vrut să promoveze comunitatea gay, Riri e mai feminista, vrea să promoveze comunitatea lesbi. Oricum, melodia e foarte tare. Am avut-o chiar ca ton de apel vara trecută.
Rihanna - Te amo
marți, 8 iunie 2010
A sosit şi Alejandro
Au trecut aproape 30 de minue de când noul videoclip marca Lady GaGa a avut premiera pe YT. Ieri intram din 10 în 10 minute să văd dacă a aparut, iar aseară am aflat că abia astăzi la 7 seara îl voi putea vedea. Nu şțiu dacă îmi place sau nu. Nu am reuşit decât o singură dată sa-l vizionez, însă prima impresie este „too much men”. Sunt curios ce interdicții va mai primi acest nou video.
Are multe elemente religioase, multe elemente gay, multe elemente pornografice... Va fi un videoclip controversat, cu siguranță. Totuşi, GaGa este neschimbată: la fel de ciudată, la fel de dezbrăcată, la fel de imprevizibilă. E originală şi nimeni nu ar putea să ma contrazică şi să aibă argumente pertinente.
„Don’t call my name...”
Lady GaGa - Alejandro
Abonați-vă la:
Postări (Atom)