A fi rău pentru a putea deveni mai bun

Sunt un mare fan al animaţiilor. Fie că sunt filme animate, fie că sunt desene clasice ale copilăriei, toate sunt pe placul meu. Copilul din mine le cere si cred că le va cere întotdeauna. E adevărat însă că acum le înţeleg diferit, iar multe dintre glume nu le gust cum o făceam înainte.

De pildă, am observat că se promovează mai nou ideea "răufăcătorului cu intenţii bune", sau a răufăcătorului care trece de partea bună a baricadei la final. Nu m-am bucurat de finalul fericit, cât m-am bucurat de schimbarea majoră a situaţiei. Am tratat chestia asta ca pe o ieşire din conformismul seriilor cu supereroi, în care personajele erau clar diferenţiate, iar răul era incurabil. E un alt nivel de la care pornesc atunci când vizionez o animaţie, deşi "puppy eyes" sau încurcăturile puerile de situaţie încă mă amuză.

Ideea acestui articol mi-a venit aseară, după ce am văzut Megamind (film apărut în 2010). La început mă gândeam să scriu exclusiv despre el, dar astăzi mi-am dat seama că mai pot găsi un exemplu în care răul se dovedeşte a fi bun până la urmă, şi anume Despicable Me (2010). În ambele animaţii, începutul ne prezintă un personaj malefic, cu intenţii mai mult sau mai puţin diabolice. Pe parcurs, "the shrew is being tamed", iar în final binele triumfă, fiind impus chiar de personajul negativ prin propria-i schimbare. Dacă privim dincolo de imagini şi sunete, vedeam partea diferită a confruntării continue dintre bine şi rău. Nu mai există binele care învinge datorită puterii, inteligenţei, strategiei, ci răul care capătă trăsături bune, omeneşti. E foarte tare, dacă ne gândim la desenele cu supereroi, devenite clişeu încă din clipa apariţiei lor.

Concluzia? Din punctul meu de vedere, filmele de animaţie se îndreaptă spre mai bine. Aştept prima animaţie cu final suprinzător. Un final în care răul triumfă ar fi trist pentru poveste, însă fericit pentru cinematografie.

La mamée

Nu am fost niciodată pasionat de poezie şi cu atât mai mult nu mi s-a părut că a recita e un talent, însă am descoperit că atunci când le sunt trezite oamenilor emoţii şi chiar lacrimi încep să curgă, o simplă declamaţie se poate transforma într-un adevărat concert simfonic.

(mamée = mămaie, femeie în vârstă) Versurile sunt mai jos...

Elle se tenait au bout de la table et nous impressionnait, par sa lenteur. On la voyait si vieille, toute ridée, misérable, que l'amour peu à peu, fit place à la rancœur. Elle gênait notre vie, elle gênait nos projets, la mamée. Et à quelques temps de là, prétextant des vacances, je l'emmenais, là haut, aux flancs du Luberon.
Tu seras bien mamée, tu verras la Durance, du haut de la terrasse de la grande maison. Ces maisons là sont faites pour les vieux. Regardes, ils ont l'air bien heureux!
Comme tu veux petite !
Je la laissais toute seule, l'air était encore chaud, pourtant je frissonnais et le chant des oiseaux, voletant dans le lierre, disait dans mes oreilles: « Qu'as-tu fais de mamée?».
Chaque brin d'herbe, de lavande, de romarin, s'emblaient me dire « Mais qu'as –tu fait de mamée? »
Même le chant des sources dans ma tête criait « Mais qu'as-tu fait de mamée? »
Lentement, le remord me prenait, au fil des souvenirs. Alors j'ai repris le chemin, qui mène à la grande maison, retrouver la mamée, lui demander pardon. J'ai pris tout simplement ses mains, sans rien lui dire. Une larme brillait au milieu d'un sourire. Une mamée, c'est précieux, c'est tant de souvenirs. Si vous en avez une, jusqu'au bout de ses jours, gardez –là près de vous. Et quand elle devra mourir, vous lui fermerez les yeux, dans un geste d'amour. Si aujourd'hui le chant des cigales, me pose la question, tant de fois redoutée, je pense, le cœur joyeux, en digne Provençale, répondre fièrement: « Elle est là la mamée!».

DON’T BE A DRAG, JUST BE A QUEEN!

Nu vă puteţi imagina cât de mult am aşteptat melodia asta. De fapt, dacă mă cunoaşteţi, vă imaginaţi. În ultimele două săptămâni v-am stresat cu entuziasmul şi nerăbdarea mea, dar acum acestea au luat sfârşit. Partea proastă e că o să încep să vă cânt. Îmi cer scuze, dar I WAS BORN THIS WAY.

Clar, nu e ceea ce aşteptam să ascult. E mai mult decât am crezut că va fi. Mă gândeam la o melodie de suflet, lentă, care în ciuda reclamei făcute, să nu atragă de la prima ascultare. Sunt extrem de bucuros să vă spun că m-am înşelat. E genială, la fel ca GaGa.

Un ritm electrizant, chiar neaşteptat de antrenant, şi un mesaj extrem de puternic. Cum a declarat chiar ea, melodia nu este adresată exclusiv persoanelor de orientare homosexuală, cum ar avea tendinţa majoritatea să spună, ci tuturor. Ideea universală e acceptarea propriei persoane, indiferent de defectele pe care le ai sau a modului în care vezi viaţa. Suntem atât de diferiţi încât nu putem fi niciodată siguri ce e normal şi ce nu.

I'm beautiful in my way,
'Cause God makes no mistakes
I'm on the right track, baby
I was Born This Way

Don't hide yourself in regret,
Just love yourself and you're set
I'm on the right track, baby
I was Born This Way

Există un lucru totuşi care m-a dezamăgit astăzi. O neînţelegere tâmpită... Aşteptam ca melodia să apară însoţită de videoclip. Însă nu s-a spus nici măcar o clipă acest lucru. Eram eu mult prea entuziasmat. Cu toate astea, sunt extrem de fericit.

Acum am observat, uitându-mă la ceas, că am o oră de când ascult melodia pe repeat.

GaGaGoddess

Lady GaGa. Huge fan. Eu. Mda, cuvintele astea chiar se potrivesc.

Pe 23 mai 2011 apare noul ei album şi acum realizez că nu-mi pasă cum va fi. Probabil îmi voi induce involuntar să-mi placă, doar fiindcă e vorba de BORN THIS WAY. Dar pe de altă parte sunt convins că nu va fi nevoie, fiindcă e foarte reuşit şi a meritat aşteptarea... şi încă merită. Sunt nerăbdător şi emoţionat de fiecare dată când mai aflu câte o ştire.

Pe 13 februarie, adică peste 11 zile, apare videoclipul melodiei care dă numele albumului. Dacă albumul e undeva în viitorul îndepărtat, videoclipul e la mai puţin de două săptămâni distanţă. E ca o cămaşă de forţă care te strânge şi te strânge, iar pe 13 februarie urmează să explodeze şi să te lase nud. Dar ţie nu-ţi pasă, fiindcă indiferent de cum va fi fără cămaşă, nu mai există nimic care să te sufoce.

She’s my goddess!!!

De la tolérance universelle

(Comme j'ai promis, j'ai fini mon premier article en français.)

Tolérance ou intolérance, liberté ou esclavage, égalité ou inégalité, ce sont juste des mots qu'on ne comprend pas. La superficialité de nos pensées se reflet dans nos actions. On est tous tolérants et on est tous libres, mais surtout on est égaux avec nos supérieurs, jamais avec ceux inferieurs. Ce n'est pas un paradoxe, c'est la nature humaine, c'est l'hypocrisie des individus sociaux.

Même si le mot démocratie est sur les lèvres de tous les gens des nos jours, la tolérance reste encore un principe d'un monde utopique. Quelqu'un pourrait argumenter que la société du XXIe siècle promeut la liberté individuelle et la tolérance universelle, mais je ne suis pas sûr si on parle d'une propagande politique ou d'une conviction générale.

Les sociologues disent qu'on a vraiment évolué et j'en suis d'accord. Il y a une tentative de tolérance à l'intérieur des peuples développés, mais pour qu'on puisse tolérer et être tolérés, on a besoin d'une certitude égoïste. On pense à nous-mêmes plutôt qu'aux autres, donc si on est acceptés, alors on peut accepter aussi. C'est la liberté d'être soi-même et le pouvoir d'empathie dont les petits « descendants d'Hitler » ne comprennent pas.

La tolérance est la vertu qui nous fait accepter ce qu'on n'accepterait pas spontanément à cause d'une différence de convictions ou d'opinions, de confession, de nationalité, de couleur de peau, de race… et la liste peut continuer indéfiniment. La culture, l'éducation, l'ambiance qui nous entoure, tous ceux-ci nous font des personnalités différentes. Il est difficile de changer les idées d'une personne conservatrice comme il est difficile de changer les idées d'une personne moderne. Mais pourquoi veut-on changer leurs idées quand on peut choisir l'acceptation unanime ? Vanité ? Désir de supériorité ? Stupidité ? Honnêtement, je n'ai pas trouvé la réponse.

The mind can tour the Universe

(This is my first post in a foreign language, so please, just read it and don't try to teach me how to write! Also, you should know that this is my english homework. It might be too puerile for your taste.)

"Although I cannot move and I have to speak through a computer, in my mind I am free..."

I don’t know how many people recognize this quote, but I do know how representative this is for the genius of a man. His name is Stephen Hawking and he is the greatest scientist alive.

He describes himself like „physicist, cosmologist and something of a dreamer”, but this is just the humble opinion of a great man. Stephen Hawking is one of the most intelligent scientists ever, with a controversial IQ rated to be over 160, even near 190. His fame emerged after he started his researches on black holes, becoming one of the most promising cosmologists, at that time. The passion for the Universe, Big Bang theory and time paradoxes, materialized in four books which are not written for specialists in particular, but for the big majority of people.

There are a lot more things which set him in a propitious light like the fact that he is born on the day when the world was celebrating 300 years from the Galileo’s death. He was also entitled doctor in physics by the Cambridge University at the age of 20 and this is a really remarkable distinction for a man, even more for a young one.

Unfortunately, he pays for his genius with a big price and that makes the difference between him and the other physicists. He is paralyzed and he can’t speak without a computer. Even so, he continues to teach and do researches in intention to develop the human knowledge. This is the point when we realize that we don’t need a body to be free and run, but a brain to feel like running.

To sum up, I think Stephen Hawking is one of the most important icons of the 21st century and one of the people on this planet who should be truly known and appreciated.

În 2011 va fi mai bine. Nu-i aşa?

Astăzi este ultima zi din acest an. Am senzaţia că stau la poarta unei inchisori şi urmează să fiu eliberat, să scap de cel mai nenorocit an dintre cei 17. De ce 2010 a fost astfel? Motivele sunt numeroase şi nu interesează pe nimeni. Şi totuşi, oare nu au existat şi părţi bune? Evident. Însă acestea au fost cuprinse şi nimicite de cele rele. Poate câteva au reuşit să rămână drepte şi să răzbată: iubirea familiei şi prietenia. Mi-am dat seama că materialismul de care dădeam dovadă (şi încă mai dau uneori) era o trasătură superficială a lumii roz în care mi se părea că trăiesc. Nu sunt ipocrit, îmi plac banii, dar mi-am dat seama că nu sunt atât de importanţi pe cât îi consideram.

Cel mai puternic sentiment care caracterizează anul 2010 este dorul. Da... mi-e dor. Îngrozitor sentiment... atât de des întâlnit şi totuşi atât de puternic. Iar acest dor adânceşte goluri sau creează altele noi, le picură cu lămâie şi le umple cu sare. Fericire şi nefericire, optimism şi pesimism, zâmbet şi crispare... cine le mai distinge? Cine mai ştie care ar trebui să ne definească?

Le-am cunoscut pe toate în 2010. Am avut oare ceva de învăţat? Da. Am învăţat că nimic nu ţine la nesfârşit, poate doar dorul.

Hmm... stop!

De la 2011 îmi doresc DOAR surprize frumoase, sănătate, tone de noroc şi împliniri, fericire şi multe momente frumoase în compania familiei şi a prietenilor.

... şi vodka.

Cultură de intelectual(i)

     Autorul articolului de mai jos este o persoană pe care o apreciez necontenit. În primul rând fiindcă e cea mai bună prietenă ever, şi în al doilea rând fiindcă e una dintre cele mai deschise la minte persoane pe care le cunosc... Creti. Mi-a cerut în mod special să nu-i spun numele adevărat, ci porecla noastră comună. (eu sunt creti, ea e creti... amândoi suntem cretini >:D<)
      Articolul este, de fapt, tema ei la română, iar eu am decis să-l public deoarece îl găsesc foarte reuşit, chiar genial. Ceea ce trebuia să facem era un articol în care să ne prezentăm punctul de vedere cu privire la imaginea de intelectual, mai exact ce (sau cine) este un intelectual în zilele noastre.
      De ce este articolul genial? Fiindcă exprimă părerea sinceră a autoarei şi, într-un fel, dorința continuă de dezvoltare mentală şi nemulțumirea pe care o are în legătură cu propriile defecte. E, dacă vreți, ceea ce înseamnă o părere pertinentă a unui om dornic de cunoaştere. Nu reprezintă ideea de intelectual, cât este reprezentată idee de ideal al inteligenței.

      "Pornind de la o ipotezǎ corectǎ printr-o demonstraţie de acelaşi nivel, se va ajunge întotdeauna la o concluzie corectǎ. De aceea, încep articolul amator prin a deschide dicţionarul limbii române.
      INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s.m. şi f. 1. Adj. Care aparține intelectului, care se referă la activitatea minții, la intelect. 2. S.m. şi f. Persoană care posedă o pregătire de specialitate temeinică şi lucrează în domeniul artei, al ştiinței, tehnicii etc.; persoană care aparține intelectualității.
      INTELECTUALITÁTE, intelectualități, s.f. 1. Categorie socială neomogenă formată din oameni pentru care munca intelectuală reprezintă sursa principală de existență. 2. Totalitatea intelectualilor; mulțime de intelectuali; inteligență (2). De aici se deduce că intelectualul este individul a carui sursă principală de existență este activitatea rațională. Însă tot timpul este ceva absurd de întrebat: « Sursa principală de existenţă » e in legaturǎ cu domeniul financiar sau cu psihologia umanǎ?
      Bǎnuiesc cǎ cel financiar. În concepţia popularǎ, intelectual este cel care munceşte « cu capul » si caştigǎ bani din asta. (de altfel, poate aşa au ajuns toţi oamenii cu bani... intelectuali). Dar nu este suficient.
      Intelectual este cel care, clişeic vorbind « are o sete nebunǎ de culturǎ »... Sǎ aibǎ timp sa-şi hrǎneascǎ creierul. Intelectual nu eşti atunci când meseria ţi-a devenit automatism, iar activitatea ta cerebralǎ este nulǎ; eşti atunci când, prin orice faci, te dezvolți.
      Când înainte de culcare răsfoieşti o carte în căutarea unui subiect de mâine.
      Când dincolo de nişte cuvinte cauți profunzimea.
      Când eşti peste medie, dar nu-ți arăți nivelul cu aroganță.
      Când eşti oripilat de superficialitatea care te înconjoară şi te implici, supunandu-te riscului de a fi considerat penibil, de a fi neînțeles sau de a eşua, te lupți să fii înțeles.
      Când ai nevoie de momente numai pentru tine si gândurile tale.
      Când eşti vulnerabil pentru că nu eşti un încrezut.
      Când eşti conştient de valoarea ta, dar nu te subapreciezi în mod voit pentru a-ți dilata apoi orgoliul la presiunea laudelor cerşite.
      Când ți-e ruşine că ştii atât de puține şi iți pare rău că ceilalți ştiu şi mai puține.
      Când nu regreți nimic din ce ai facut, ci tot ce n-ai facut.
      Când observi detaliile şi le modifici în căutarea perfecțiunii.
      Când apreciezi viața pentru că i-ai descoperit nuantețe de negru.
      Când simți fluturi în stomac atunci când ai obținut o explicație.

      Chiar dacǎ se consideră că intelectual este cel care a absolvit o facultate, atunci abia s-a ridicat pe două picioare. Mult va trebui să lupte cu supraeul pentru a ajunge să facă primul pas. Şi grea va fi lupta cu restul lumii pânǎ când va putea, într-adevăr, să meargǎ.
      Dar realitatea le cere şi intelectualilor resurse ca să traiascǎ. Astfel, unii se pretează la un job banal, alții işi vând gândurile, pierzându-se in cufărul cu « intelectualii » cotidieni. De aceea, vǎ rog să vǎ conturați propriul model, să fiți capabili să-l distingeți din mulțime şi să vǎ aprofundați valorile după un exemplu demn de urmat; nu il copiați!"

You’re not cool, you are free… cause baby you’re a firework

Melodia presupune o îmbinare armonioasă de sunete şi nu de versuri. Dacă nu avem versuri, nu avem nici mesaj. Prin urmare, o melodie nu depinde de un mesaj transmis, ci poate doar de o stare. Cu toate acestea, găsesc versurile unei melodii foarte importante, pentru simplul fapt că sunt redate de o voce. Vocea cântărețului în combinație cu sunetele instrumentelor, creează melodia perfectă. Aici se face distincția din punct de vedere calitativ şi apar diferențele de gust în materie de muzică.

Ideea acestui articol era de a vă spune că mi-am găsit excepțiile. Nu dau importanță mesajului, cum nu dau importanță videoclipului (decât dacă vorbim despre Lady GaGa), însă, cum spuneam, am găsit şi cazuri în care mesajul şi videoclipul acopereau melodia însăşi (să nu se înțeleagă că ritmul nu e bun !... nici pe departe… e perfect, doar că mesajul e mult mai reliefat).

Katy Perry – Firework

Mika – Kick Ass (We are young)

Into the Universe with Stephen Hawking

Vreau să vă prezint o serie de trei documentare, bazate pe teoriile celui mai mare fizician în viață, şi anume Stephen Hawking. Pe mine m-au fascinat pur şi simplu.

Aş putea spune că am devenit un fan al lui Stephen Hawking, după ce i-am urmărit ideile. Teoriile lui, modul în care le explică, dar mai ales inteligența lui, îmi provoacă o stare de certitudine, de încredere în evoluția noastră. Realizez cât de insignifiantă este omenirea în comparație cu tot ceea ce o înconjoară. Poate şi până acum îmi dădeam seama de acest lucru, însă simpla descoperire a unui număr (20.000.000.000.000.000.000.000) m-a convins : sunt nimic.

Ce reprezintă numărul de mai sus ? Calea Lactee are apx. 200 miliarde de stele, iar în Univers există apx. 100 miliarde de galaxii, mai mari sau mai mici decât galaxia noastră. Acestea sunt ultimele estimări ale cosmologilor şi dacă sunt adevărate, atunci hazardul e mai posibil decât ne putem imagina.

Primul episod ("Aliens") din Into the Universe with Stephen Hawking prezintă posibilitatea existenței extratereştrilor, nu doar în afara Sistemului nostru Solar, ci chiar mai aproape. Prezintă, de asemenea, şi posibilitatea ca extratereştrii să nu fie ceea ce ne imaginăm noi, iar existența lor să nu depindă de aceeaşi factori de care depindem noi.

Al doilea episod ("Time Travel"), poate mai interesant decât cel precedent, prezintă teoria călătoriei în timp, ale cărei baze au fost puse de Einstein. Ne este exemplificat şi paradoxul călătoriei în trecut, sau cel referitor la atingerea vitezei luminii. Poate un copil care aleargă într-un tren a cărui viteză tinde la viteza luminii, să depăşească această viteză?

Al treilea episod ("The Story of Everything") e un tot de întrebări şi răspunsuri referitoare la apariția Universului şi la modul în care acesta va dispărea. Este, până la urmă, combaterea existenței lui Dumnezeu cu argumente pur ştiințifice. Suntem praf stelar, lucru pe care Hawking îl dovedeşte.