FR 26

Nu sunt adeptul versurilor într-o melodie. Din punctul meu de vedere, o melodie trebuie să aibă ritm pentru a putea fi numită melodie. Însă există și excepţii, precum FR 26. Nu e vorba de o compoziţie recentă; textul a apărut acum 180 de ani, odată cu publicarea cărţii Cocoșatul de la Notre-Dame, de Victor Hugo.

Garou (Quasimodo), Daniel Lavoie (Frollo) și Patrick Fiori (Phoebus) – Belle



(Quasimodo)

Belle
C'est un mot qu'on dirait inventé pour elle
Quand elle danse et qu'elle met son corps à jour, tel
Un oiseau qui étend ses ailes pour s'envoler
Alors je sens l'enfer s'ouvrir sous mes pieds
J'ai posé mes yeux sous sa robe de gitane
A quoi me sert encore de prier Notre-Dame
Quel
Est celui qui lui jettera la première pierre
Celui-là ne mérite pas d'être sur terre
O Lucifer !
Oh ! Laisse-moi rien qu'une fois
Glisser mes doigts dans les cheveux d'Esméralda

(Frollo)

Belle
Est-ce le diable qui s'est incarné en elle
Pour détourner mes yeux du Dieu éternel
Qui a mis dans mon être ce désir charnel
Pour m'empêcher de regarder vers le Ciel
Elle porte en elle le péché originel
La désirer fait-il de moi un criminel
Celle
Qu'on prenait pour une fille de joie une fille de rien
Semble soudain porter la croix du genre humain
O Notre-Dame !
Oh ! laisse-moi rien qu'une fois
Pousser la porte du jardin d'Esméralda

(Phoebus)

Belle
Malgré ses grands yeux noirs qui vous ensorcellent
La demoiselle serait-elle encore pucelle ?
Quand ses mouvements me font voir monts et merveilles
Sous son jupon aux couleurs de l'arc-en-ciel
Ma dulcinée laissez-moi vous être infidèle
Avant de vous avoir mené jusqu'à l'autel
Quel
Est l'homme qui détournerait son regard d'elle
Sous peine d'être changé en statue de sel
O Fleur-de-Lys,
Je ne suis pas homme de foi
J'irai cueillir la fleur d'amour d'Esméralda

(Quasimodo, Frollo et Phoebus)

J'ai posé mes yeux sous sa robe de gitane
A quoi me sert encore de prier Notre-Dame
Quel
Est celui qui lui jettera la première pierre
Celui-là ne mérite pas d'être sur terre
O Lucifer !
Oh ! laisse-moi rien qu'une fois
Glisser mes doigts dans les cheveux d'Esméralda
Esméralda

P.S. Meritul nu este al meu. Am descoperit melodia într-o postare pe Facebook și din câte am mai citit pe net, e destul de cunoscută printre francofonii români.

FR 25

A trecut o perioadă bună de timp în care nu m-am mai ocupat de FR n, însă astăzi reiau ceea ce începusem, întrucât mi-am amintit de frumuseţea muzicii franceze.

Pe 11 martie am publicat FR 19: Stromae – Alors on danse. La vreo lună după asta, când deja mă plictisisem de melodie, am auzit-o din întâmplare la radio... radio românesc. Apoi am rămas și mai surprins să văd videoclipul la tv. Și tot așa până când mi-am dat seama că a devenit hit, nu doar în Franţa și România, ci în toată Europa. E drept, e o melodie foarte tare.

În sfârșit , FR 25 am dedicat-o celei mai noi melodii Stromae, și anume Te quiero. E, de asemenea, o melodie care arată multă frustrare din partea interpretului, însă ritmul este foarte bun.

Viață de câcat

Nu am ştiut niciodată cum e să suferi cu adevărat. Nu am ştiu niciodată că acel gol, despre care ei spun că se află în suflet, e real. Am trăit cu senzația că mereu va fi soare şi că norii care vor acoperi cerul ocazional, vor fi aproape albi. Nu mi-am imaginat nici măcar o clipă că e nevoie de o secundă pentru ca fericirea să se oprească... şi nu doar ea. Într-o secundă toate planurile şi toate visurile se pot spulbera, şi devii conştient de acest lucru abia atunci când se întâmplă.

Într-un moment ca acesta nu ai ce face. Trebuie să fii realist şi să-ți dai seama că singurul lucru care ți-ar fi de folos e să treci mai departe şi să spui „O sa fie bine!”. Totuşi, te gândeşti cu tristețe că e posibil să fie o altă minciună spusă la suferință.

Te întrebi dacă reacționezi normal, dacă suferi destul. Însă imediat realizezi că deşi nu eşti într-o continuă vărsare de lacrimi, durerea te-a cuprins cu adevărat... Şi speri că totul e un vis. Da. Înainte ți se părea o idioțenie să speri că visezi, fiindcă totul era aproape perfect, dar acum... acum vrei doar să dormi şi să te trezeşti relaxat, ca de obicei. Dar când într-un final se întâmplă şi asta, suferi şi mai tare, fiindcă abia atunci realizazi cât de reală a fost ziua ce a trecut.

În timp ce eşti conştient de neputința ta, te gândeşti că ai face orice ca să schimbi moartea. Începi să regreți că nu te-ai bucurat cât trebuia şi că nu ai profitat de unele momente neimportante, dar care acum par vitale. Vrei să plângi ca să te linişteşti, însă nu poți. Tot ce reuşeşti să faci e să-ți opreşti glandele lacrimale chiar atunci când o satisfacție sadică îți spune că în sfârşit plângi.

Deşi suferi şi simți că ceva în interiroul tău s-a desprins pentru totdeauna, eşti optimist. Chiar crezi că, în timp, rana se va vindeca, iar viața îşi va relua cursul ei normal.

Cum să crezi că ceva sus are grijă de tine, când tatăl tău moare în câteva secunde, poate fară să realizeze, într-o perioadă în care era fericit şi nerămbdător să te revadă după aproape un an? Trebuie să fii prea prost să te amăgeşti cu prezența unui bodyguard omnipotent. Nimeni nu are grijă de tine şi de viața ta. Eşti o chestie minusculă, lipsită de importanță, care în orice clipă poate deveni nimic. Tu, eu, el... putem muri în orice clipă. Cine îți dă certitudinea că vei apucă să termini de citit articolul acesta? Evident, nimeni. Gândacule!

Rihanna - Te amo

Una dintre cele mai bune melodii ale Rihannei are şi videoclip acum. De la Disturbia încoace este, poate, cel mai reuşit. Îşi păstrează în continuare stilul de fată rea, dar asta se datorează şi coafurei sale excentrice.

Dacă Lady GaGa a vrut să promoveze comunitatea gay, Riri e mai feminista, vrea să promoveze comunitatea lesbi. Oricum, melodia e foarte tare. Am avut-o chiar ca ton de apel vara trecută. 

Rihanna - Te amo

A sosit şi Alejandro

Au trecut aproape 30 de minue de când noul videoclip marca Lady GaGa a avut premiera pe YT. Ieri intram din 10 în 10 minute să văd dacă a aparut, iar aseară am aflat că abia astăzi la 7 seara îl voi putea vedea. Nu şțiu dacă îmi place sau nu. Nu am reuşit decât o singură dată sa-l vizionez, însă prima impresie este „too much men”. Sunt curios ce interdicții va mai primi acest nou video.

Are multe elemente religioase, multe elemente gay, multe elemente pornografice... Va fi un videoclip controversat, cu siguranță. Totuşi, GaGa este neschimbată: la fel de ciudată, la fel de dezbrăcată, la fel de imprevizibilă. E originală şi nimeni nu ar putea să ma contrazică şi să aibă argumente pertinente.

„Don’t call my name...”

Lady GaGa - Alejandro

Cea mai bună performanță a României de până acum, locul 3 (162p)

Sunt mulțumit, încântat şi extrem de fericit! Am reuşit să ne clasăm pe locul 3 şi asta după 4 ani de locuri mediocre. Ne merităm poziția. Bravo România! Bravo Paula şi Ovi!

Pe primul loc a fost, după cum mă aşteptam şi după cum îmi doream, Germania. O melodie foarte frumoasă. Mă bucur enorm de reuşita lor!

Locul doi a fost ocupat de Turcia. Încă de la început mi-am dorit ca Turcia să câştige, sau dacă nu ea, atunci Germania. Prin urmare, acest Eurovision a fost, din punctul meu de vedere, cel mai bun.

Am urmat noi, cu o prestație impecabilă şi cu o melodie care s-a dovedit a fi, până la urmă, foarte bună. Paula şi Ovi obțin, astfel, aceeaşi poziție ca Luminița Anghel şi Sistem în 2005. Totuşi, în 2005 România a acumulat 158 de puncte față de acest an când a acumulat 162. Putem spune deci că 2010 a fost anul în care România a avut cea mai bună performanță din istoria participării sale la ESC.

Următoarele locuri au fost ocupate de Danemarca, Azerbaijan, Belgia şi Armenia.

În concluzie, anul acesta au câştigat toate melodiile mele favorite.

Lena - Satellite (LOCUL I) - Germania


maNga - We could be the same (LOCUL II) - Turcia


Paula Seling & Ovi - Playing with fire (LOCUL III) - România

Mergem în finală - Eurovision 2010

Suntem calificați! Sunt fericit, sincer. Chiar dacă nu am fost prea încântat în legătură cu melodia noastră, în seara aceasta mi-am schimbat radical părerea. Au fost foarte buni! Au avut o prestație de nota 10.

Mai mult de-atât, merg mai departe şi Armenia, Turcia şi Danemarca, încă trei dintre preferatele mele.

Huh, ce emoții am avut!

Rihanna - ROCKSTAR 101

A mai observat cineva că Rihanna scoate videoclipuri pe bandă rulantă?

A făcut videoclip şi la ROCKSTAR 101. E alb-negru, are mulți țepi, iar Riri joacă din nou rolul de fată rea.

Iubirea

Nu mi-am făcut tema la română pentru astăzi, dar nu e nicio problemă, o să o fac acum.

Nu ştiu ce e iubirea (mă refer la iubirea față de un necunoscut, nu față de familie). Nu am cunoscut un astfel de sentiment, însă din auzite vă pot spune că reprezintă idealul oricărui om. Oricine, la un moment dat, îşi doreşte să fie iubit... poate din egoism, poate din curiozitate. O falsă idee se formează în mintea majorității, şi anume că iubirea se găseşte peste tot. Nu ştiu dacă măcar 30% din cuplurile existente sunt clădite pe sentimentul de iubire, şi nu pe un instinct pur sexual. Fiindcă să fim serioşi, mileniul al treilea pe asta se bazează. Sunt întru totul de acord cu promovarea sexului, deoarece e o formă de plăcere pe care fiecare individ, prin simpla lui existență, o merită, însă realizez că la un moment dat fiecare va aspira la ceva diferit. Acel ceva e iubirea. În cărți, în filme, chiar şi în muzică, iubirea apare ca sentimentul suprem, cel mai pur şi mai frumos dintre toate. Tocmai acest lucru mă face să cred că nu e atât de uşor să-l atingi, fiindcă dacă ar fi astfel, aş declara onest că suntem mințiți. Din punctul acesta de vedere, nu mi-aş dori să cunosc iubirea prea curând. Aş rămâne dezamăgit să descopăr cu câtă uşurință poți atinge un ideal. Ar fi prea simplu ca să mă pot bucura.

Dar totuşi, oare nu am cunoscut şi eu o mică formă de iubire? Raspunsul este afirmativ, evident. Am trăit şi traiesc în continuare o formă superficială al acestui sentiment, în care totul e roz, frumos şi perfect, la fel cum mulți alții de vârsta mea o fac. Orice clipă petrecută alături de o anumită persoană, pe care o considerăm specială, este o clipă de fericire. Orice sărut e un fior de plăcere, precum orice privire e o invitație la destrăbălare. Şi e drept, această formă de iubire nu trezeşte doar instincte sexuale, trezeşte şi o parte sensibilă care dacă ar fi comparată cu instinctul, nu l-ar depăşi, dar măcar l-ar egala. Se numeşte „dragoste adolescentină”. E naivă, dar frumoasă. E inevitabilă, dar nu durează la nesfârşit. Diferența dintre ea şi iubirea adevărată o face impuritatea. Aici mă pot da exemplu, fiindcă acele momente în care privirea nu dezvăluie altceva decât o multitudine de gânduri lascive, sunt puține. Important e că există şi asta îmi demonstrează că iubirea nu apare din senin, ci se dezvoltă cu timpul.

Să discut şi despre suferința din iubire? Nu are rost. Atâta timp cât iubeşti şi eşti iubit, această suferință nu există. Ceea ce pare a fi suferință, este de fapt dovada că într-un cuplu, de cele mai multe ori, iubirea nu vine în mod egal de la ambii îndrăgostiți. Iar cel care suferă e cel care a iubit, dar care nu a fost iubit. Suntem ființe umane şi simțim nevoia de a avea o certitudine în ceea ce priveşte sentimentele care ne sunt împărtăşite... cum spuneam, din egoism.

George Orwell - 1984

De acum înainte voi scrie articolele corect din toate punctele de vedere, incluzând diacriticele.

-------------------------------------------------------------------------------------------------

V-ați imaginat vreodată o lume în care nimeni nu este prieten cu nimeni, unde cuvântul „libertate” nu are niciun înțeles, iar iubirea se transformă în ură la comanda puterii?
Tocmai acest lucru încearcă, şi chiar reuşeşte, să creeze George Orwell în „O mie nouă sute optezi şi patru”. O lume distopică care pentru generația mea pare o lume ştiințifico-fantastică, dar care pentru bunicii mei, sau chiar pentru părinți, pare plauzibilă, este o lume în care nici gândul omului nu mai poate fi un secret. Când eşti urmărit din toate părțile, în orice moment al vieții tale, şi când o simplă crispare care pare suspectă te duce la pieire, oare mai are rost să lupți pentru libertatea ta?
Winston Smith, un locuitor al Oceaniei (una dintre cele trei mari puteri ale planetei), este poate printre puținii oameni care se lasă dus de valul libertații şi încearcă să lupte împotriva Fratelui cel Mare. I se impune dublugânditul (capacitate de a stoca în minte, concomitent, două convingeri care se exclud reciproc, şi de a le îmbrăţişa pe amândouă în acelaşi timp), dar i se împotriveşte. Astfel apare subiectul romanului.
Finalul este suprinzător... cel puțin pentru mine, întrucat mi-am imaginat trei finaluri şi niciunul nu s-a potrivit cu cel bun. E o carte care nu merită citită, ci trebuie citită.