Charles Drouhet

Mai devreme am venit de la o activitate pe care am tinut-o cu ocazia zilelor liceului (Colegiul National "Gh. Rosca Codreanu"). Am avut de prezentat viata lui Charles Drouhet, nume care nu-mi spunea nimic pana acum o saptamana. Net-ul a fost foarte saracacios in date, asa ca am fost nevoit sa merg la biblioteca de unde am conspectat vreo 20 de pagini. Ideea este alta. Timp de o saptamana am fost stresat. De fiecare data cand imi aminteam ca voi merge si voi vorbi liber in fata profesorilor si a elevilor timp de 12 minute, mi se facea stomacul ghem. Am avut mici "bâlbutze", insa in mare totul a iesit foarte bine... si nu am avut emotii.
Tinand cont ca m-am straduit sa culeg date despre Ch. Drouhet, intrucat pe google nu am gasit mare lucru, mi-am zis sa dau copy-paste la textul prezentarii pentru ca viitorii interesati sa-l gaseasca mai usor.
_____________________________________________________

Charles Drouhet (n. 22 ianuarie 1879, Bârlad – d. 08 ianuarie 1940, Bucureşti) a fost un critic si istoric literar, comparatist si publicist român de origine franceză.

Rǎdǎcini

Pierre Drouhet, tânăr venit din Franța, şi Nathalie Drouhet (născută Olivares) s-au căsătorit la 24 aprilie 1864. În 1867, adaptându-se uşor la viața bârlădeană si fiind apreciat de oamenii importanți ai oraşului, Pierre Drouhet devine profesor de Limba si literatura franceză la Liceul Codreanu din Bârlad, unde predă până la pensionarea sa, în 1898. A obținut cetățenia română în 1884. I s-a acordat medalia Bene Merenti clasa a II-a şi Ordinul „Steaua României” în grad de cavaler.

Soții Drouhet au avut patru copii, două fete si doi băieți, dintre care se afirmă Charles.

Începutul studiilor

Charles P. Drouhet s-a născut în Bârlad la 22 ianuarie 1879. În orasul natal a urmat atât cursurile şcolii primare (1885-1889), cât şi pe cele ale cursului inferior ale Liceului „Codreanu” (1889-1893).

Printre profesorii săi se enumeră Ştefan Neagoe (Lb. Română), Pierre Drouhet (Lb. Franceza), Stroe Belloescu (Matematica)...

Îşi continuă cursurile superioare ale liceului la Liceul Sfântul Sava din Bucureşti (1893-1896), susținându-şi diploma de bacalaureat. (1896)

Între 1896-1900 a urmat cursurile de Filologie modernă la Facultatea de Folosofie si Litere din Bucureşti unde îşi susține diploma de licență cu teza „De l’influence française sur l’ésprit public en Roumanie”.

După susținerea diplomei de licență este numit profesor suplinitor al catedrei de Limba Română la Liceul Codreanu din Bârlad, la cursul superior (1900-1901), trecând apoi, ca suplinitor, la catedra de Limba Română la Şcoala normală de băieți „Principele Ferdinand”(1901-1902) . Din 1902 până în 1904 a predat la catedrele de limba română si limba latină de la Liceul Codreanu, timp în care i se acordă cetățenia română si titlul de profesor de franceză si română.

Franța

După posturile ocupate la Bârlad se transferă la Gimnaziul Dimitrie Cantemir din Bucureşti, ca profesor titular, insă pentru o perioadă scurta de timp, întrucat obține o bursă de studiu în Franța, la Facultatea de litere de la Sorbona (1904-1909). Cel care i-a facilitat acordarea bursei a fost Nicolae Iorga.

În Paris şi-a început pregătirea pentru teza de doctorat, sub îndrumarea profesorului Gustave Lason. La 15 decembrie 1909 Charles Drouhet şi-a susținut teza de doctorat („Le poète François Maynard, Études critiques d’Histoire littéraire, Thèse pour le doctorat, Paris, Édition Champion, 1909, 575 pagini). Teza sa a fost premiată în 1910 de către Academia Franceză cu Premiul Bordin.

În capitala Franței Charles Drouhet publică câteva valoroase lucrări care îi atrag aprecieri elogioase din partea criticii franceze şi a persoanelor avizate:

„Les manuscrits du poète François Maynard, conservés dans la Bibliothéque de Toulouse, Étude bibliographique, accompagnés de pièces inédites” – 1908

„Tableau chronologiques des lettres du poète François Maynard accompagné de lettres inédites” – 1909

„L’influence des romantiques français sur la poésie roumaine” – 1909

Întoarcerea în România

Întors in țară în 1909, an în care îi moare tatăl, Charles Drouhet este numit profesor suplinitor la Catedra de limbă franceză a Facultății de litere din Iaşi, aducând la cursurile sale metoda şi disciplina ştiințifică a Sorbonei pe care abia o părăsise, ceea ce-l facuse cunoscut şi apreciat în cercurile universitare din țară.

La 1 aprilie 1910 Charles Drouhet a fost numit profesor agregat la Iaşi şi deținea şi catedra de Limba franceză la Liceul Dimitrie Cantemir din Capitală. În această perioadă el publică numeroase studii si lucrări de istorie literară, colaborând la cele mai de seamă publicații din țară şi din străinătate.

Din 1913 până în 1915 Drouhet este numit profesor titular la aceeaşi catedra ieşeană, după care este transferat la catedra de Literatură franceza a Facultații de filozofie si litere din Bucureşti.

Între 1917-1919 Drouhet a fost plecat la Paris să facă propagandă pro-românească, ca unul din cei 10 profesori universitari ceruți de „Asociația profesorilor universitari din Roma”, fiind suplinit la catedra sa bucureşteana de către Eugen Lovinescu.

Activitatea

A deținut funcția de decan al Facultații de filosofie şi litere a Universitații din Bucureşti (1925), a fost deseori în comisiile de doctorate sau de examene de capacitate ale profesorilor de liceu, fiind uneori preşedintele acestor comisii.

A făcut parte din conducerea periodicului „Revue francoroumaine” şi a societații „Amiciția culturală franco-română”, membru al Comitetului de lectură al Teatrului Național din Bucureşti.

Charles Drouhet şi-a împarțit viața între catedră şi bibliotecă. Stilul lui sever de a munci şi de a se manifesta, l-a făcut mai circumspect cu oamenii, l-a ferit de improvizații; era lucid, ordonat şi scrupulos. A fost un profesor de vocație care a urmarit evoluția foştilor săi elevi, printre care se enumera şi George Călinescu.

Apogeul

Lovit de o boala crudă care i-a răpit orice libertate de mişcare în ultimii ani ai vieții lui, în față umilințelor fizice şi în luptă prelungită şi eroică cu moartea, el şi-a gasit în meditație, în muncă şi creațien resortul care l-a susținut în picioare, dârz şi demn, până la capăt.

La 8 ianuare 1940 Charles Drouhet a murit aşa cum trăise: muncind neîntrerupt, mânat de nevoia imperioasă de a-şi păstra, în plină suferință, neclintită, demnitatea de om şi de profesor.