Ma gandeam la pedeapsa cu moartea si la cum ar fi sa stii ca vei muri peste o saptamana, sau peste doua zile, sau cum e noaptea aceea de dinainte de executie. Dostoievski m-a pus pe ganduri serios, dupa ce in Idiotul a pus problema acestui fapt, si anume cum ar fi ultimele momente din viata unui om care stie ca va muri. Bineinteles, intervin si cateva detalii de-a dreptul infioratoare, precum momentul in care condamnatul aude ordinul de executie si mai apoi scartaitul ghilotinei care se indreapta spre gatul lui. Vorbea si despre faptul ca, in ciuda situatiei, adica drumul spre esafod, putini sunt cei care lesina, majoritatea nereusind asta. Probabil frica le ingheata orice reactie a corpului. Vorbim aici despre timpuri mai indepartate, cand pedeapsa cu moartea era mult mai des intalnita decat acum, si era mult mai salbatica. Totusi nu vad vreo diferenta intre decapitare si ser letal, sau spanzurare si impuscare, caci nu modul in care mori face diferenta, ci situatia de dinainte de moarte... care este aceeasi.
Mai citeam ceva interesant despre procedurile in care condamnatii erau hraniti bine inainte de executie. Li se punea la dispozitie orice mancare doreau. Dar ma intreb, ai mai simti foamea intr-o situatie ca asta? Nu e o batjocora la adresa acelui individ, care indiferent de ce a facut, este o fiinta umana?
OK... e momentul sa ma pun in aceasta situatie si sa incerc sa imi imaginez ce as simti. Nu cred ca voi reusi sa fiu subiectiv, insa voi incerca.
De cand ma stiu mi-am dorit mereu sa traiesc si din acest motiv nu i-am inteles niciodata pe sinucigasi -pe care ii consider niste idioti- si cu atat mai putin pe cei cu tentative de sinucidere care recunosc asta. Nu cred ca trebuie sa inchei orice pact cu viata atata timp cat mai exista speranta. Atunci cand suferi fizic si stii ca asa va fi pana la moarte, mi se pare firesc sa-ti scurtezi timpul, insa atunci cand durerea este "sufleteasca" (sa-i spunem asa, desi nu cred in suflet), nu ai niciun drept sa o faci. Foarte multi idioti se sinucid din dragoste, iar altii din stupiditati precum o cearta cu parintii, insa toti recurg la acest gest fiindca nu mai suporta asa zisa suferinta psihica. E o prostie... poti trece peste...
Cred ca m-am departat foarte mult de pedeapsa cu moartea... cert este ca tin foarte mult la viata mea si de aceea cred ca o astfel de sentinta m-ar innebuni. Probabil ca as lupta pana cand as fi sigur ca nu mai am nicio sansa. Dar ce as simti inainte de moarte? Eh bine, nu stiu. Cel mai probabil as regreta totul. As regreta inexistenta lui Dumnezeu si nefericitul neant, as regreta fiecare greseala pe care am facut-o, as regreta ceea ce mi-as fi dorit sa fac si nu am facut, mi-as regreta viata. De ce m-am nascut ca sa mor ca un caine? Pentru ce?
In ciuda regretelor, poate as avea o multumire. Asta pentru ca m-as afla acolo dintr-un anumit motiv. Si daca acesta este un mod prin care ma eliberez de orice crima... atunci asa sa fie. Totusi nu m-am gandit la iubire, adica la faptul ca as iubi si ca as fi iubit si ca atunci regretele s-ar diminua sau ar fi nule. Of... e asa greu sa ma gandesc la ceva ce stiu ca e imposibil sa se intample!
6 comentarii:
Oh, cât de mult îmi place cum scrii... E întotdeauna o plăcere să-ţi citesc articolele. Şi apreciez foarte mult gramatica impecabilă... sau na... n-am observat eu până acum ceva greşit. :)
Apropo de sinucidere, în Jocul ielelor, Camil Petrescu expune prin vocea lui Gelu Ruscanu o teză foarte interesantă. El spune 'trebuie să ai curaj să te ridici de la masa vieţii' şi consideră că cei puternici se sinucid. Despre o persoană care a avut un accident şi care a rămas infirmă spune că ea este ultima care ar fi dispusă să se sinucidă. Eh... şi multe altele.
În ceea ce mă priveşte, îmi place să cred că nu mi-e frică de moarte. Dacă s-ar întâmpla asta, aş muri fără regrete, pentru că încerc să fac lucruri care mă fac fericită şi să mă bucur cât mai mult de timpul meu. Şi şa sinucidere m-am gândit... da' nu cred că aş face-o... tre' să mori demn şi să-ţi tai venele, să te arunci de pe bloc, nu mi se pare destul de atrăgător. Apoi, mă gândesc la persoanele dragi mie... la familie... e un gest egoist să te sinucizi. În plus, mereu am spus că nimic nu e destul de grav încât să te stresezi şi să te superi, darămite să te sinucizi. Atâta timp cât gândim, putem găsi soluţii pentru rezovarea problemelor. Şi dacă eşti nefericit, nu ţi-ai dat destul silinţa ca să-ţi fie bine.
Şi tot legat de asta e şi "Saw". M-am uitat în ultimele zile la primele patru din serie. Mie îmi place foarte mult filmul ăsta. Dincolo de plăcerea mea masochistă de a mă uita la filme horror, dincolo de acţiunea încâlcită, îmi place chestia profundă... Ideea e foarte tare. Nu vezi şi nu apreciezi ce ai, iar tipu' ăsta - Jigsaw, îi pune în faţa morţii. Live or die. It's your choice.
Eh... cam asta-i. Nici mie nu mi-ar plăcea să ştiu când mor... dar când eram mai mică, mă puneam în situaţia de a afla că am o boală incurabilă şi ştiam cât mai am de trăit şi mă întrebam ce o să fac în timpul ăsta... Aventurile vieţii... Mie îmi place viaţa. :)
Ce ganduri mai ai tu in noapte:)).
In america se obisnuieste sa se dea 100 de ani de inchisoare..sau 150..
Pentru ce? oricum omul va muri?Numai bine zici ca e pe viata?
Whatever
By the way
http://www.youtube.com/watch?v=-uyHFXZ9BuU
@Gealina: multumesc! O iau ca pe o incurajare. Gramatica e buna fiindca recitesc articolul cel putin o data. E intr-adevar un gest egoist sa te sinucizi, doar ca cei care o fac (majoritatea) nu isi dau seama, caci ei cred ca NIMENI nu-i iubeste...
Cat despre Saw... nu-mi plac filmele de groaza, cu atat mai putin cele care implica scene de sadism. Brrr...
@Adina: anii aceia se dau din cauza mai multor infractiuni, care se aduna si formeaza un numar gen 150. Chiar daca nu traieste nimeni atata timp, nu scrie nicaieri ca un om moare la o anumita varsta. E o chestie formala... si cine stie, poate un om traieste si dupa 100 de ani de puscarie... :))
Videoclipul il stiu de azi dimineata de pe ConQ:))
eu te-am anuntat:))
Si tu esti cu gen?:|
Da... sunt un gen, numai ca eu am vazut abia aseara faza cu euGen. Doar ca este un cuvant pe care il folosesc atunci cand trebuie si nu fac exces de el. Plus ca eu am o expresie proprie pe care o folosesc destul de des "quelque chose de genul asta":))
Trimiteți un comentariu